Lipkowski Lidia

Despre

Lidia Lipkovskaia, născută Marșner la 28 aprilie 1884, a fost o remarcabilă soprană de coloratură lirică, originară din Basarabia, care și-a desfășurat o carieră strălucită în opera rusă și internațională. A studiat la Gimnaziul de Fete „Mariinsk” din Kameneț-Podolsk și la Conservatorul Imperial din Sankt Petersburg (1903-1906), debutând în 1904 cu rolul Gildei din „Rigoletto” de Verdi. Solistă a Teatrului Mariinsk (1906-1908 și 1911-1913), a interpretat roluri iconice precum Snegurocika din opera omonimă de Rimski-Korsakov, Ludmila din „Ruslan și Ludmila” de Glinka, Tatiana din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski sau Marfa din „Țarina nevastă” de Rimski-Korsakov, cucerind publicul prin vocea sa cristalină, capabilă de trei octave, și tehnica impecabilă în limbile rusă, franceză, germană și italiană. Cariera sa s-a extins pe scene prestigioase precum La Scala din Milano (stagiară 1906-1907), Metropolitan Opera din New York (1909-1911), Royal Opera House din Londra, Opéra-Comique și Paris Opera, colaborând cu mari artiști ca Enrico Caruso, Fiodor Șaliapin, Leonid Sobinov sau Georges Baklanoff, soțul ei pentru o perioadă. A participat la premiera mondială a operei „Mauri din Valencia” de Ponchielli la Monte-Carlo (1914) și la Russian Seasons ale lui Diaghilev la Paris. În anii 1927-1929 a susținut 160 de concerte în URSS, inclusiv la Filarmonica din Leningrad, impresionând cu arii de Mozart, Rossini, Massenet și Rimski-Korsakov. După retragere în 1941, a predat canto la conservatoare din Chișinău („Unirea”, 1937-1940; Conservatorul de Stat, 1940-1941), București (1944-1950), Paris (1950-1953) și Beirut, formând talente precum Virginia Zeani, Leonid Boxan sau Tamara Ceban. Viața personală a Lidiei Lipkovskaia a fost marcată de tumultul epocii: căsătorită mai întâi cu Hriștofor Marșner, cu care a avut fiica Ariadna (Aidenna), s-a divorțat pentru a urma muzica, apoi s-a căsătorit cu baritonul Georges Baklanoff și ulterior cu ofițerul francez Pierre Bodin, care a ajutat-o să fugă din calea bolșevicilor în 1919, stabilindu-se temporar în Constantinopol și Franța. A locuit în Chișinău (1919-1941, pe strada A. Șciusev nr. 111, casă monument istoric), emigrase mult în Europa și Orientul Mijlociu, murind la 22 martie 1958 în Beirut, Liban, la 75 de ani. Memorie sa este omagiată în Moldova prin marcofilie: timbru poștal în 2001 și ștampilă „125 de ani” în 2009.