Grecu Fira

Despre

La mijlocul anilor 1930, familia Brik s-a mutat la București , unde Fira și-a continuat studiile la gimnaziul românesc și apoi s-a înscris la secția de pictură a Academiei de Arte Frumoase (unde și-a întâlnit soțul). Al Doilea Război Mondial i-a întrerupt studiile, iar ea s-a întors în Basarabia , iar odată cu izbucnirea Marelui Război Patriotic în 1941, a fost evacuată. A rătăcit ca refugiată prin stepele Caucazului de Nord, fugind de înaintarea trupelor germane și a ajuns în cele din urmă în Kazahstan . După război, s-a întors la Chișinău și s-a reînscris la Școala de Arte. Ceramica era pasiunea ei. Grecu a călătorit prin sate, colectând materiale pentru un album despre arta populară țărănească și a lucrat în olării rurale: la acea vreme, Chișinăul nu avea condițiile necesare pentru producția de ceramică. Începând cu 1963, a început să călătorească la centrul de creație din Dzintari , unde a lucrat cu grupuri de artiști din diferite regiuni ale Uniunii Sovietice. În țările Baltice, a creat cele mai frumoase piese ceramice ale sale, care fac acum parte din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei. În 1958, a fost consultant pentru filmul documentar „Balada maeștrilor” despre meșteșugurile populare moldovenești. În 1969, a creat costume pentru spectacolele de la Teatrul Luceafărul (regizor S. Șcurea, artist M. Grecu). În 1971, a participat la Simpozionul Internațional de Ceramică de la Vilnius , unde lucrarea sa „Coloane decorative moldovenești” a fost recunoscută de jurnaliști și critici de artă. A făcut parte din conducerea secției de arte decorative și aplicate a Uniunii Artiștilor din Moldova și a fost invitată să proiecteze expoziții importante, inclusiv una la Moscova (în 1968, la Manej). A murit în 1992 la Chișinău. O expoziție cu lucrările lui E. Grecu a avut loc la Galeria Constantin Brâncuși din Chișinău în noiembrie 2011.