Chircă Viorica

Despre

Viorica Chircă, născută pe 28 iunie 1941 în Chișinău, este o emblematică actriță de teatru și cinema din Republica Moldova, distinsă cu titlul de Artistă a Poporului pentru contribuțiile excepționale în domeniul artistic. A absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” între anii 1959-1963, la clasa profesorilor A. Plaţînta și E. Platon, debutând pe scenă în 1962 în spectacolul „Cîntecul Sofiei” de Kugaev, în regia lui Valeriu Cupcea. Din 1961, este angajată la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde a interpretat roluri memorabile precum Lilia în „Două vieţi şi a treia” de Alexei Marinat, Veronica Micle în „Eminescu”, Julieta în „Romeo şi Julieta”, Vasiluţa în „Casa Mare” de Ion Druţă, Elena Leontevna în „Abecedarul” de Dumitru Matcovschi sau Elena în „Pomul vieții”, spectacole care atrăgeau public numeros și rămâneau cu casa închisă. Cariera sa impresionantă include o gamă variată de personaje feminine puternice și complexe, de la Sofica în „Casa mare” și Logodnica în „Nunta însîngerată” de Federico Garcia Lorca, la Şurca în „Egor Burlîciov şi alţii” de Maxim Gorki sau Amanda în „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams. Colaborează îndeaproape cu regizori renumiți precum Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Andrei Băleanu sau Petru Hadârcă, contribuind la repertoriul Teatrului Național „Mihai Eminescu” prin roluri în piese semnate de Ion Druţă, Dumitru Matcovschi, Maxim Gorki și alții. Deși a avut perioade în care a rămas în umbră din lipsa distribuirilor potrivite, mai ales pentru roluri cehoviene, talentul ei a fost recunoscut prin premii de excelență, precum cel acordat de Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM). În viața personală, Viorica Chircă a format un cuplu artistic și familial memorabil alături de regretatul actor Petru Baracci, cu care a împărțit scena și viața cotidiană, iar fiul lor, Eugen Baracci, a continuat tradiția familială devenind și el actor. Provenind din a cincea generație de chișinăueni, ea reprezintă o legendă a scenei moldovenești, irradiind lumină, bunătate și profunzime emoțională în fiecare rol, transformând experiențele dramatice personale în artă subtilă și vibrație sufletească.