Bucur Diana

Despre

Diana Bucur este o soprană lirică remarcabilă, prim-solistă a Operei Naționale Române din Iași de peste două decenii, unde a debutat ca solistă în 1999, după șase ani petrecuți în corul instituției. Formată la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Conservatorul de Stat „Ciprian Porumbescu” din Chișinău (absolvit în 1993, clasa prof. Mihail Munteanu) și Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (1998, clasa prof. Mioara Cortez), ea a interpretat peste 18 roluri principale, de la Violetta în „Traviata” și Floria Tosca în opera lui Puccini – una dintre preferatele sale – la Aida, Evgheni Oneghin sau roluri din „Bal mascat” de Verdi. Vocea sa versatilă, cu un ambitus extins de la si sub do central până la mi din octava a treia, a evoluat spre registrul spinto, permițându-i să abordeze roluri dramatice solicitante, iar în 2026 a cucerit scena Teatrului Roman din Benevento, Italia, tot în „Tosca”, sub regia legendară a Katiei Ricciarelli. Colaborările sale depășesc granițele scenelor locale, incluzând interpretări ale lucrărilor compozitorului contemporan Marius Herea, precum „Genesis”, „Elegie” și extrase din opera sa, alături de Orchestra Filarmonicii din Ploiești sub bagheta lui Ovidiu Bălan. Diana Bucur a participat la festivaluri internaționale, inclusiv Festivalul Internațional J.S. Bach, și a susținut recitaluri care îmbină opera cu muzica de cameră, demonstrând o tehnică vocală riguroasă și o pasiune pentru romantism, verism și compozitori precum Puccini sau Mozart. Ea promovează educația muzicală, subliniind rolul operei în accesarea profunzimii emoționale, și a publicat o culegere de traduceri versificate din lieduri franceze și germane la Editura Muzicală, completând astfel profilul său artistic polivalent. Pasionată de muzică încă din copilărie, Diana Bucur a început cu vioara la insistențele părinților, mai ales ale mamei, trecând ulterior la canto după opt ani de studiu. Drumul său în operă, inițial neașteptat – opera nu o atrăgea la început –, s-a conturat prin muncă asiduă (90% efort, după cum cita pe George Enescu) și noroc, schimbarea repertoriului venind la sfatul dirijorului Marcello Mottadelli. Viața personală îi oferă echilibru, iar pe scenă devine personaj total, punând din ea în fiecare interpretare; cântă și la acordeon în spectacole precum „Cerere în căsătorie” de la Ateneul Tătărași. Perfecționistă, ea vede în operă un rost profund, transformând emoțiile proprii în punți către public.